fără titlu

poate că nevoia de a vărsa pe blog supărarea cauzată de pierderea cuiva drag e un clişeu, nu ştiu. cert e că abia mă pot concentra. am pierdut azi persoana care a avut grijă de mine de când mă ştiu. ea m-a învăţat primele poezii. ştiam să cânt m-a făcut mama oltean şi mă urcam pe ladă ca să miros magheranul. ştiampe de rost de la 3-4 ani scrisoarea unei fetiţe, zdreanță, căţeluşul şchiop, gândăcelul, dorobanţul(care va rămâne cu siguranţă poezia mea de suflet, fiind cea pe care mi-o spunea de fiecare dată după povestea de noapte-bună) şi multe, multe altele. de la ea am învăţat să spun primele poveşti cu care îmi fascinam colegii de grădiniţă.  ea m-a învăţat să citesc. ţin minte şi acum că la 4 ani jumate, după ce am învăţat să citesc tot ce era în casă, m-a luat de mână şi am mers la bibliotecă. mi-am ales atunci prima carte pe care aveam să o citesc. era „mica sirenă”, o carte bleu, cu povestea pe scurt, însă pe care am citit-o de 3 ori până să o duc înapoi. au urmat punguţa cu doi bani, cei trei purceluşi, muzicanţii din bremen, scufiţa roşie, croitoraşul cel viteaz… în clasa întâi, nici nu mai ştiu de câte ori a chemat-o doamna învăţătoare pe mama la şcoală ca să-i spună să nu mă mai lase să iau cărţi la şcoală pentru că le citesc colegilor poveşti în timpul orelor. pâinea înmuiată în apă, cu zahăr, mi se părea cel mai dulce dulce posibil. era ca orice mamaie, nu intram bine pe uşă că mă întreba ce vreau să mănânc. întotdeauna găseam o vorbă bună la ea. i-am făcut o mulţime de pocinoage de când eram mică. i-am trântit televizorul (care din fericire nu s-a spart), i-am decupat toate perdelele din casă, i-am rupt o grămadă de arcuri la pat, i-am stricat o grămadă de flori din grădiniţă, i-am scotocit prin tot podul, i-am stricat toate furourile, iar ea a continuat să mă iubească necondiţionat până în ultima clipă. acum că nu mai e nu ştiu cum să mă obişnuiesc cu ideea. sunt sigură că va dura o perioadă. patul ei va fi gol. vor rămâne doar cele două perechi de ochelari pe care le ţinea mereu pe lada patului. orice ar fi nu voi uita niciodată că şi ea a contribuit la formarea mea ca om. o să îi duc dorul.

Anunțuri
De oni

4 comentarii la “fără titlu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s